„Ziua 1. Vineri, 13 martie 2020.
Vineri, 13. Chiar zi cu ghinion. Azi-dimineață am auzit la radio că, gata, rămâne cum s-a anunțat oficial, de luni, di 16, ne bagă ăștia în stare de urgență din cauza la pandemie. Ne interzice ieșirea prin oraș, fără niște hârtii la purtător, pe care o să le scriu de mână, că de dat jos de pe interneți cine naiba se pricepe?„
Îți amintești cum a început totul? Cum frica și-a făcut apariția într-o dimineață banala, după o știre văzută fugitiv la tv în timp ce-ți beai cafeaua și cum a continuat să te urmărească pe tot parcursul zilei? Cum incertitudinea te înnebunea? Ei bine, pandemia a avut multe etape și multe personaje. Toate știrile care au circulat cu viteza luminii au influențat diferit oamenii. Unii le-au luat ca atare, alții le-au comentat, iar alții au stat la distanță de tot.
Măștile din spatele măștii este cartea aia pur neaoșă, scrisă din perspectiva omului de rând, nu prea școlit și nici ieșit care „mănâncă pe pâine” ceea ce îi oferă neîncetat media și care dezbate tot felul de teorii ale conspirației auzite pe ici colo. Autorul a creat personaje emblematice, desprinse de prin cartierele unui București obscur și mult prea puțin arătat, așa că, Ghiocel Apostolache, zis nea Ghighi între cunoscuți, a luat naștere și a devenit vocea acestei cărți. Nea Ghighi este un fost turnător la securitate, actual administratorul blocului BH 18 din Alee Chihlimbarului 24 bis, un personaj semeț, cu un limbaj colorat și degradat, interesat de bunăstarea (sau nu) a locatarilor săi, care, încărcat de gânduri începe un jurnal pentru posteritate odată cu anunțarea stării de urgență. Gândurile sale nu sunt lucide, firul evenimentelor fiind unul cu multe salturi trecut-prezent și ideologii personale de care vorbește cu mult patos. De la tanti Sidonia, bătrâna citită, la gașca celor trei ratați Manase, Pătatu și Bucă, la tânărul corporatist și până Ionuț Dumitrache, tânărul zguduit puțin de viață, niciun personaj nu scapă de ochiul critic al lui.
„Stau de zile-ntregi la televizor și nu mă dumiresc, ce-a lovit dom’le planeta? Că doar n-o să credem poveștile lor de adormit copiii cu ăia din Wuhan care-a halit lilieci și s-a infectat de la ei. Adică de ce să mănânci șoareci cu aripi , ce să înțelegi din ei , că e doar piele și zgârciuri? Nici de supă nu e buni, n-ai ce alege și e și scârboși, ferească sfântu! Eu zic că e microb, virus sau ce naiba o fi , scăpat din laboratoare, cum a fost și cu sida sau cu ebola aia din Africa. Dă ăștia drumu în lume la câte o bâzdâganie inventată de ei și așa face teste pe populație, să vadă cum reacționează lumea. Când se îngroașe gluma, poc!, scoate medicamentu și se umple de bani.
Acu m-am tot gândit că nimeni nu poate ști cât or să dureze minciunile proferate de masonii ăștia de conduce globul și nici ce planuri diabolice mai urmează să ni se pregătească în viitor, așa că m-am decis să țin un jurnal ca să rămână mărturie a vremurilor pe care le trăim.„
Stilul acesta tragi-comic de exprimare și construcție al personajelor m-au ținut cu cartela în mână și cu mare interes pentru poveste. Nu pot spune că m-am atașat de personaje și nici că m-am regăsit în trăsăturile lor, dar am retrăit pentru câteva sute de pagini o amintire a lui 2020 plin de știri false, paranoia, teorii ale conspirației și multă dramă din nimic.
Trecând peste nume, fiecare personaj are o voce proprie peste care nu poate să treacă nimeni – de la tineri aflați la începutul vieții care se pierd pe drum, la oameni liniștiți care își văd de viața lor, fie bună sau rea, și până la bătrânii trăiți în două regimuri, cu o nostalgie aparte pentru comunism și cu o convingere adânc înrădăcinată în suflet că ei știu adevărul, indiferent de situație.
Reîntorcându-ne la al nostru nea Ghighi și jurnalul său semeț care devine un personaj pentru o altă generație, o generație care va să vină și care trebuie să își cunoască istoria dintre blocuri și oameni de toate felurile – istorisirile sale trec granița prezentului și călătoresc prin gânduri, decade și tipologii ca mai apoi să ia o gură de aer din presa zilelor noastre.
Măștile din spatele măștilor este despre comunitate și diversitate, despre oameni diferiți care conviețuiesc sub același acoperiș și care își împart, sau nu, frustrările în diferite moduri. Este cartea despre vecina aia nebună pe care o ai și tu și o ocolești mereu, sau despre bătrânul pe care îl auzi mereu în fața blocului vorbind despre conspirații, sau despre tânărul pe care toți îl pun la zid pentru că este diferit… este despre o nație din care toți facem parte, fie că vrem sau că nu.
O idee oarecare 
Lasă un comentariu