Noir de Brașov //Povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib // hai să vorbim despre un autor cu potențial și alte povestiri

„Da, timpul le vindecă pe toate, dar nu pe toți. E doar un leac de prin filme și romanțuri. În lumea adevărată, sunt răni care sângerează mereu. Nici nu se-nchid, nici nu te omoară.”

Balul de demult – Dănuț Ungureanu

luna septembrie a început cu un mare haos pentru mine. Pe toate planurile am început lucruri și cu foarte puține am ajuns până la final. De ce? N-am cum răspuns clar… m-am pierdut și m-am regăsit de foarte multe ori prin momente și gânduri. Citind, mi-am dat seama cât de mult bine îmi poate face o carte, indiferent de gen și de emoție. Am deschis Noir de Brașov din curiozitate. Știam că, între coperțile ei o să descopăr o nouă bucățică a literaturii românești contemporane, precum și noi perspective ale unor evenimente fictive dar, atât de bine plasate în timp și spațiu.

De ce Noir de Brașov? De unde a pornit ideea cu această serie de cărți? Ei bine, din relatările autorilor care au lucrat cu drag la aceste antologii polițiste, am aflat că volumele Noir de… au luat naștere de la o editură americană care și-ar fi dorit un Bucharest Noir cu 10 povestiri, corecte politic, reprezentând geografic uniform suprafața capitalei, cu autori de toate genurile, religiile, vârstele și rasele… Cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, tot proiectul a picat, dar 18 autori români au pus mâna pe pix și au scris primul volum al seriei, și anume Noir de București. A venit ca o noutate pe piața românească de carte și, uite așa, de-a lungul a câțiva ani au tot apărut diferite volume ale acestei serii, volume care întregesc povestiri de la unii dintre cei mai iubiți autori tritonic – Gastro Noir în 2018 și Noir de Timișoara, coordonată de Daniel Timariu în 2019.

„Ați observat vreodată că zilele cele mai fericite din viața noastră sunt cele la care te-ai aștepta cel mai puțin? De regulă încep obișnuit și banal, dar brusc se-ntâmplă ceva care ți le-ntipărește definitiv în memorie împreună cu cele mai mii detalii.”

Lumânarea întoarsă – AnaMaria Ionescu

Cum anul 2020 a fost cum a fost, prezentul volum, a întârziat puțin dar, eu spun că a meritat așteptarea. Noir de Brașov este genul acela de carte pe carte o porți cu tine peste tot și citesc fugar prin metrou, autobuz sau pe vreo bancă singuratică din parc. O plimbi în geantă cu tine și nu te saturi niciodată să o răsfoiești. Te plimbi prin Brașov și-i guști misterele prin Ultima zi sau sari în trecut prin Balul de demult sau faci slalom printre decade prin Când viața ți-o dă la temelie.

Trecutul e cea mai ofertantă inspirație pentru o poveste reușită, iar misterul pe străduțe brașovene este cheia pentru un debut fastuos. Mi-am dorit să-i descopăr scriitura lui Radu Costescu încă de când a fost anunțat ca debutant. Simțeam că o să fie unul dintre autorii aceia pe care vrei să-i citești la nesfârșit și, așa a și fost. Când viața ți-o dă la temelie este un salt în trecut unde patru tineri își petrec o bucățică din vacanță la Brașov. Totul pare foarte drăguț, două cupluri petrec timp împreună și, chiar dacă sunt câteva divergențe, totul pare să meargă pe făgașul normal.

„- Nu orice se poate cumpăra, dar odată cu banii, odată cu liniștea dată de lucrul bine făcut, de îndeplinirea sarcinilor cu precizie și exactitate, vine și mulțumirea, starea de bine, liniștea sufletească, care, de multe ori, sunt mai importante decât banii.”

Povestea unei crime – Daniel Timariu

Ei bine, aparenta vacanță liniștită, scoate la suprafață anxietățile personajelor – fiecare are demonii săi și fiecare percepe diferit evenimentele. De la iubire la moarte e doar un pas, iar de-a lungul decadelor ies la suprafață multe detalii pe care nimeni nu le percepea cândva. Nu m-am așteptat la o asemenea vâltoare de evenimente în atât de puține pagini. Sper la o continuare, sau măcar o dezvoltare a întregii acțiuni – sună foarte promițător totul.

În 300 și puțin de pagini m-am reîntâlnit cu comisarul Iordan și ajutorul său de nădejde prin obscurități brașovene, am luat parte la destăinuiri criminale în Balul de demult, și m-am bucurat de un mister ca la carte în Apă rece și vânt puternic la Marea Nordului – precum și alte povestiri pe care te las să le descoperi singur.

Recomand volumul? DA. Recomand întreaga colecție reunită de acest Noir de…, precum și volumele individuale ale autorilor. Toi au un farmec aparte și o privire fresh asupra anumitor momente ale vieții pe care noi, oamenii care nu avem neapărat ochi critic mereu, le vedem ca fiind lucruri normale.

Până data viitoare, tu ce poveste criminală îmi spui? 😊 

Un răspuns la „Noir de Brașov //Povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib // hai să vorbim despre un autor cu potențial și alte povestiri”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: